Campanie inițiată de SOGR în colaborare cu INSMC București și Asociația SOS Infertilitatea și susținută de Ministerul Sănătății

Ce este rezerva de fertilitate și ce importanță are

Ce este rezerva de fertilitate și ce importanță are

Articol realizat cu sprijinul

 Dr. Cristina Liliana Constantinescu

Prin fertilitate înțelegem capacitatea noastră naturală de a ne reproduce în urma unirii cu succes a ovulului cu spermatozoidul. Din păcate, însă, cele mai recente studii au confirmat o scădere a natalității la nivel mondial. Infertilitatea devine, astfel, nu doar o problemă personală sau de cuplu, ci una care afectează sfera sănătății publice, cu ecou asupra îmbătrânirii populației cu toate ramificațiile adiacente.

Lună de lună, organismul femeii se pregătește pentru momentul conceperii, trecând prin mai multe etape, toate dependente de hormoni. Specialiștii consideră un ciclu normal orice ciclu menstrual regulat cu durata între 24 și 35 zile, cu singura mențiune ca această durată să nu difere prea mult de la un ciclu la altul. Într-un ciclu menstrual normal, perioada fertilă durează în medie 5-6 zile, înainte și după ovulație. Ovulația se produce într-o singură zi și dacă nu este fecundat, ovulul matur moare în decurs de 12-24 de ore. Spermatozoizii, însă, trăiesc în tactul genital feminin până la 5 zile, deci, pentru a obține o sarcină, contactul sexual neprotejat trebuie programat în oricare din cele 5-6 zile care să cuprindă ziua ovulației.

Factorii care influențează fertilitatea feminină

Studii de specialitate atestă ca și cauză importantă a scăderii fertilității feminine vârstă de peste 35 ani, cea mai frecventă cauză fiind lipsa ovulației după această vârstă. Această lipsă poate cauza fie insuficiența ovariană prematură, lucru care duce la menopauza precoce (numărul de ovule este predeterminat înainte de a ne naște, iar rezervele se epuizează înainte de 40 de ani), fie la sindromul ovarelor micro-polichistice, caz în care ovulația este rară sau chiar absentă. Dacă după acest prag de vârstă femeia nu poate rămâne însărcinată pe cale naturală pe parcursul a șase lui sau după vârsta de 40 de ani în decurs de trei luni, se recomandă un consult aprofundat la un medic specialist în infertilitate. Așadar, analizând aceste praguri tot mai frecvente, putem spune că vârsta reprezintă un factor extrem de important în ceea ce privește rezerva de fertilitate.

Ce este rezerva de fertilitate?

Numărul de ovule de la naștere joacă un rol determinant în stabilirea perioadei fertile a unei femei. În general, la naștere avem în jur de două milioane de ovule, iar la fiecare ciclu menstrual se eliberează un ovul, cel din foliculul dominant, celelalte ovule fiind sacrificate. Este, deci, o rezervă limitată, epuizabilă, iar odată cu înaintarea în vârstă nu suportă doar modificări cantitative, ci și calitative. Iar calitatea ovocitelor înseamnă și puterea acestora de a forma un embrion perfect. În cazul procedurilor de fertilizare in vitro (FIV), care practică stimularea ovariană, toți foliculii sunt recrutați, stimulați să crească, astfel încât niciun ovocit să nu se irosească. Stimularea nu scade rezerva ovariană, dimpotrivă, are ca scop recuperarea ovulelor care, altfel, într-un ciclu natural ar fi fost pierdute. Dintre toate tehnicile de tratament folosite pentru a trata infertilitatea, aceasta crește cel mai mult șansa de apariție a sarcinii. Trebuie să știm că există anumiți factori de mediu sau patologii care, conjugate, fac ca numărul ovulelor să fie mai scăzut sau ca degradarea lor să fie accelerată. În plus, comportamentele vicioase precum fumatul, consumul de alcool sau consumul de substanțe ilegale scad calitatea ovulelor. La fel se întâmplă și în cazul expunerii la radiații, chimioterapie sau substanțe toxice, elemente care trebuie menționate în cazul unui consult de tipul anamneză atunci când alegem un medic specializat pe infertilitate. Această anamneză va cuprinde și o serie de întrebări legate de patologiile asociate care pot influență fertilitatea.